La mijlocul lunii decembrie 15 jurnaliși din Moldova au fost certificați în domeniul drepturilor omului. Ei au participat în perioada septembrie-decembrie 2016 la Academia Media pentru Drepturile Omului, care a premiat la final cele mai bune materiale jurnalistice. Evenimentul a fost organizat de Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului și Centrul de Investigații Jurnalistice.

Despre necesitatea Academiei Media pentru Drepturile Omului a menționat Xenia Siminciuc, Ofițer Comunicare al Oficiului ONU pentru drepturile omului: “Problema e că foarte puțini jurnaliști din Moldova știu cum să relateze subiecte legate de drepturilor omului. Dacă e să ne referim la grupuri vulnerabile, persoana despre care se face un reportaj de cele mai deseori este victimizată sau este prezentată exagerat în postura de erou.”

Academia Media pentru Drepturile Omului a instruit jurnaliști din toată republica: “În cadrul întălnirilor cu jurnaliștii, am pus accent pe instruiri la tema persoanelor cu dizabilități mintale – a menționat Siminciuc – fiindcă despre ei continuăm să vedem reportaje inadimisibile din toate punctele de vedere, începînd cu terminologie și pînă la fotografii. De asemenea, am abordat subiecte ce țin de minorități entice și lingvistice, persoane care trăiesc cu HIV SIDA.”

Cornelia Cozonac, președinta Centrului de Investigații Jurnalistice din Moldova, consideră că abordarea subiectelor despre problemele diferitor categorii de persoane vulnerabile necesită o abordare complexă, nicidecum una superficială: “În multe redacții tematica drepturilor omului, în special drepturile copilului, este considerată cea mai ușoară, de aceea subiectele sunt redirecționate către jurnaliștii tineri, fără experiență. Astfel, Academia Drepturilor Omului vine tocmai să crească abilitățile jurnaliștilor de a aborda profesionist subiectele despre drepturile omului.”

Majoritatea jurnaliștilor apelați au spus că cel mai impresionant lucru pentru ei au fost lecțiile practice din cadrul Academiei Drepturile Omului. Elena Sîrbu: “M-am așezat într-un scaun cu rotile ca să mă simt în pielea oamenilor care nu au acces ca și noi în majoritatea instituțiilor. Cred că orice jurnalist înainte de a scrie despre un anumit grup vulnerabil, trebuie mai întîi de toate să se pună în locul celui despre care scrie și să se întrebe: nouă ne-ar plăcea așa să se vorbească despre noi?”

Nata Scobioală, o activistă civică, participantă la academie: “Când am aplicat, credeam că le știu pe toate ce e legat de drepturile omului, dar din păcate am înțeles că multe greșeli făceam și eu, iar atunci când credeam că ajut unii oameni, mai degrabă le dăunam. Am învățat să respect persoanele indiferent de dizabilitate și să văd în fiecare din ei abilități. A fi persoană cu dizabilități nu înseamnă să cerșești milă. Toți oamenii au nevoie de susținere, respect și încurajare.”

Nata Scobioală a spus că a te simți cîteva minute în pielea unei persoane slab văzătoare sau aflate în cărucior, a fost pentru mulți din jurnaliștii proiectului o adevărată provocare: “Recunosc, nu m-am descurcat în nici unul din cazuri. Cu căruciorul nu m-am putut deplasa mai mult de 5 minute pentru că chiar și un prag de cîțiva cm pentru mine a fost complicat să-l trec – a mărturisit Nata – Așa a fost și în cazul cînd am pus ochelarii în care aveam doar câteva procente de vedere. N-am putut singură să fac mai mult de cîțiva pași. Am înțeles ca în țara noastră acestor persoane le este foarte greu să trăiască din moment ce zi de zi au noi și noi provocări.”

Georgeta Carasiucenco, o altă participantă a academiei, spune că în cadrul modulelor a învățat despre termenii corecți pe care trebuie să le folosească un jurnalist cînd se referă la persoanele din grupuri vulnerabile: “De exemplu, dacă vrem să facem un reportaj despre un cult religios – a specificat ea – atunci întrebăm persoanele din grup cum se identifică ei. Sau, dacă vorbim despre romi, nu le spunem „țigani” pentru că acest cuvânt îi poate ofensa, cu atât mai mult că în limba romani nu există „țigan”.”

“Prin ce provocări am trecut? – a mărturisti Georgeta – Cred că sunt mai mult interioare, așa ca niște mici conflicte între ceea ce credeam și ceea ce am auzit de la traineri. Acum, cel mai important ce am învățat este să mă pun în papucii celui despre care scriu. Dacă aș fi eu în locul lui sau a ei, cum m-aș simți?!”

Autoare: Victoria Boțan

Foto: Centrul de Investigații Jurnalistice