Dreptul de a nu fi supus torturii sau tratamentelor inumane și degradante este un drept absolut, specificat în multiple acte internaționale și naționale. Statul este direct responsabil pentru comportamentul agenților săi faţă de persoanele aflate în custodie.

În Republica Moldova unica instituție care inițiază urmărirea penală sunt organele Procuraturii. Procuratura este direct responsabilă pentru asigurarea investigării tuturor pretinselor fapte de rele tratamente. În fiecare procuratură teritorială este câte un procuror desemnat, care primește plângerile sau se autosesizează, dacă află despre rele tratamentente. Procurorul este persoana care decide timp de 24 de ore dacă inițiază urmărirea penală.

Conform Raportului public al Procuraturii pentru 2019, au fost înregistrate 833 de sesizări pe tratament inuman și degradant și doar 13 sesizări pe tortură. În 2018 au fost înregistrare 635 de sesizări pe tratament inuman și degradant și 26 pe tortură. A crescut numărul de plângeri pentru abuzuri la reținere și detenție în condiții proaste și a scăzut aproape în jumătate numărul cazurilor de tortură. 

Dle Zubco, care este diferența dintre noțiunea de tortură, tratament inuman și degradant?

Tortura sau actele de rele tratamente, care se aplică de obicei de angajații statului cu scop de pedeapsă, obținerea informațiilor sau mărturisirilor. Ea se manifestă, de exemplu, prin abuzuri la reținere, atunci când persoana X a furat, dar poliția nu are probe și îi aplică lovituri cu bastonul, electrocutare, strangulare sau o amenință ca să-și confirme vinovăția.

Tratamentul inuman e specific deja custodiei de lungă durată sau când persoana este plasată într-o instituție penitenciară. Atunci tortura s-ar putea manifesta prin condiții care nu corespund detenției de lungă durată a unei persoane (lipsa luminii, ventilării, miros urât în celule sau ele sunt suprapopulate).

Tratamentul degradant se manifestă de obicei prin umilirea persoanei. Tratamentul
degradant generează victimelor un sentiment de frică, anxietate şi inferioritate, capabil să determine victima să acţioneze împotriva voinţei sale. De cele mai dese ori tratamentul degradant este inseparabil de tratamentul inuman, dar poate exista şi în mod independent.

Studiul privind „Percepțiile asupra drepturilor omului în Republica Moldova” din 2018

7 din 10 locuitori ai Republicii Moldova consideră că drepturile lor sunt încălcate în mod sistematic. Acest fapt s-a constatat în rezultatele studiului „Percepții asupra drepturilor omului în Republica Moldova” din 2018. Printre alte constatări ale studiului, s-a dovedit că:  „În opinia a două treimi din respondenți, la fel ca în 2016, cel mai frecvent încalcă drepturile omului Parlamentul și Guvernul, iar peste 62% din respondenți consideră că alte două instituții care încalcă drepturile omului sunt Judecătoriile și Poliția”.

La întrebarea „În ce situație este justificată aplicarea torturii?” cei mai mulți respondenți (40.7%) ai studiului consideră că tortura nu este justificată în nicio situație. Totodată, aproape jumătate din respondenți ar accepta tortura în anumite condiții, spre exemplu, ca măsură pentru apărarea vieții altor persoane (21.5%). Figura 20 (imagine preluată din studiu).

Dle Zubco, cât de informată credeți că este societatea noastă cu privire la fenomenul torturii?

Spre marele nostru regret, încă mulți oameni au stereotipuri față de persoanele care ajung să fie torturate. Studiul nostru recent a confirmat acest lucru, iată de ce ne este foarte greu să combatem acest fenomen. Cred că avem încă foarte mult de lucru în domeniul informării corecte și sporirii nivelului de cultură în rândul societății.

Ce presupune procesul de reabilitare a victimelor torturii? 

Reabilitarea victimelor torturii este un proces amplu (psihologic și medicamentos) ce asistă persoana, care a trecut print-un șir de abuzuri, ca s-o ajute să înfrunte momentele dificile și să poată să se integreze în familie și societate. Acest proces poate dura ani de zile. Foarte important e ca persoanele care au trecut prin tortură să aibă susținerea rudelor și a celor apropiați.

Care sunt provocările pe care le întâmpină victimele torturii în procesul de reabilitare?

Parlamentul RM a stabilit o lege de protecție a victimelor torturii, dar nu a stabilit și un mecanism de implementare. Victima torturii are nevoie de mai multă asistență, iar statul nostru practic deloc nu investește la acest capitol. În clasificatorul instituțiilor statului nu există conceptul de victimă a torturii. Persoana respectivă este considerată doar ca maltratată și i se acordă medicamente. Atât. Dacă și rudele persoanei care a fost în detenție nu o susțin, considerând că a fost bătută acolo pe merit, acest lucru poate afecta persoana în așa măsură, încât ea poate să ajungă la psihiatrie sau chiar la suicid.

„În Moldova este recunoscut fenomenul subculturii presupuselor organizații criminale”

Majoritatea statelor post-sovietice, inclusiv Republica Moldova, se confruntă cu problema ierarhiei în penitenciare. Un moment sensibil este faptul că încă nu avem mecanisme de protecție a unei persoane aflate în detenție, dacă aceasta, de exemplu, depune o plângere pe șeful penitenciarului că l-a agresat. Chiar dacă persoana va fi transferată în alt penitenciar, asta nu înseamnă că nu va fi urmărită de alți deținuți. În Moldova este recunoscut fenomenul subculturiipresupuselor organizații criminale. Liderii interlopi sau liderii neformali controlează totul, iar sistemul nostru penitenciar, datorită lipsei resurselor umane și a finanțelor, este nevoit să existe în urma unui compromis. Marea parte din condamnați este nevoită să accepte aceste reguli. Una din ele constă în faptul că ei nu sunt în drept să denunțe angajații penitenciarului. Dacă un deținut depune o plângere că i s-a comis un abuz, el va trebui să aibă permisiunea liderului neformal. Dacă va face plângerea din propria inițiativă, el va ajunge în grupul „umiliților” și va resimți consecințele pe întreaga durată a detenției sale. În majoritatea penitenciarelor „umiliții” reprezintă clasa inferioară, care beneficiază de foarte puține drepturi, fiind un grup extrem de vulnerabil. Condițiile lor de trai sunt inferioare persoanelor care se află în detenție.

Care e situația privind reabilitarea victimelor torturii în alte state?

Țările nordice precum Norvegia sau Danemarca pot servi un exemplu pozitiv în acest sens. Acolo victimele torturii trec obligatoriu reabilitarea, dar se lucrează nu doar cu ele, dar și cu torționarul – persoana care a săvârșit actul de tortură. Pe lângă dosarul penal, torționarul este supus diferitor evaluări psihologice și psihiatrice, fiindcă statul este interesat nu doar ca persoana să stea în detenție, dar ca ea să nu mai comită asemenea acte. În RM unica soluție pentru torționar este detenția. Persoana este plasată în închisoare și, în mod automat, ea devine o potențială victimă a torturii pentru că stă în condiții mizerabile.

Cum ar trebui să arate un stat ce are nivelul zero de toleranță față de tortură?

Acest stat pune accent pe resurse umane. El are angajați bine instruiți, profesioniști și motivați, care vin în suportul cetățeanului, chiar dacă acesta are statut de bănuit, reținut sau învinuit. Angajații acestui stat sunt foarte toleranți, empatici și nu au principii discriminatorii. Un alt aspect este susținerea materială, atunci când statul întreține persoanele aflate în detenție în condiții decente și le implică în diverse activități educative, sociale sau muncitorești, ca ele să fie productive și să aducă folos societății. Într-un asemenea stat sistemul de justiție va fi un proces echitabil, transparent, onest și promt, iar victimele torturii vor avea statut de victimă, beneficiind de reabilitarea necesară. Un stat cu nivelul zero de toleranță are o legislație bună, un mecanism de sancționare, un sistem regulat de vizite în locuri de detenție și un sistem de raportare a situației deținuților care se află după gratii.

Cine poartă răspunde de combaterea fenomenului torturii în Republica Moldova?

Prevenirea și combaterea torturii nu este doar sarcina statului, consider eu, dar a întregii populații. Noi toți trebuie să ne implicăm și să susținem autoritățile. Atât timp cât noi avem mulți condamnați, asta înseamnă reducerea din bugetul public. Adică, tot victima infracțiunii întreține acea persoană care se află după gratii. Ca cetățean, nu îmi doresc acest lucru. Vreau ca persoana să ajungă la închisoare motivat și să muncească, ca să investească înapoi în bugetul public. În Republica Moldova iese că noi asigurăm doar întreținerea deținuților.

La 3 septembrie 2020 Guvernul RM a stopat finanțarea unei tranșe pentru penitenciarul de tip nou, ca să creeze condiții mai bune pentru deținuți. Cred că e un pas înapoi, fiindcă, dacă recunoști că nu poți menține în condiții bune deținuții sau pacienții, atunci nu e cazul să-i ții acolo. Dacă persoana e un agent economic, statul poate să-i aplice pedeapsă financiară. Noi însă practicăm izolarea în condiții inumane. De asemenea, la noi foarte mult s-a vorbit despre monitorizarea electronică prin aplicarea brățărilor, precum se face în Olanda. Această țară demult a înțeles că nu se merită de a priva persoana de libertate, excepție fiind doar crimele deosebit de grave. Autoritățile noastre au cumpărat aceste brățări și s-au lăudat peste tot cu ele, dar acest mecanism nu lucrează.

Imaginați-vă în jur de 7.000 de persoane adulte în RM, care la moment se află după gratii. Rata de întreținere pe zi a unei persoane ajunge cam la 10-15 euro. Dacă înmulțim aceste cifre, vedem ce bani achităm noi, plătitorii de impozite, pentru întreținerea acestor persoane. Dacă statul nu are bani pentru asigurarea și altor drepturi ale deținuților, precum este accesul la educație sau muncă, trebuie să schimbe politica penală de la una care privează libertatea la cea bazată pe conștientizare.

Ce lecții putem învăța din situația vecinilor noștri din Belarus?

Ceea ce se întâmplă în Belarus este o situație clasică de tortură în stradă, ce are ca scop determinarea tinerilor protestatari de a renunța la asemenea forme de proteste anti-guvernamentale. Prin intermediul Mass-Mediei putem vedea cum în Belarus organele de forță, acționează abuziv asupra protestatarilor: îi rețin, îi bat și îi torturează în diferite locuri ca tinerii să renunțe la ideile lor. Trebuie să recunoaștem că e o crimă destul de gravă. Ar fi bine ca Guvernul RM să exprime solidaritatea față de victimele torturii din Belarus. RM a trecut prin lecții similare în 2009 ca să nu admită astfel de forme de tratament față de cei care își exprimă gândurile altfel. Este important ca fiecare angajat al poliției să asigure, conform legii, protecția drepturilor și libertăților cetățenilor. Poliția trebuie să înțeleagă că ea nu poate să servească demnitarilor care abuzează și poate să refuze să participe în asemenea acțiuni sau să denunțe acel conducător care a dat asemenea ordine.

Conform Platformei Naționale din Belarus, alegerile prezidențiale din Belarus din 9 august 2020 au fost însoțite de încălcări masive ale drepturilor omului și nu pot fi sub nicio formă considerate libere, transparente și democratice. În seara zilei de 9 august mii de oameni au ieșit pe străzi. Aceste proteste pașnice au fost asuprite brutal de poliție. Au fost înregistrate câteva mii de arestări, zeci de răniți și chiar decese în rândul protestatarilor.Foto cu Alexandru Zubco: arhivă personală (Facebook).


This activity is part of the project “Reshaping the anti-torture narrative in Moldova” conducted by HomoDiversus within the framework of the project “Let All of Us Say NO to Torture in Moldova: Civil Society against Torture”. The project “Let All of Us Say NO to Torture in Moldova: Civil Society against Torture” is funded by the European Union and implemented by the Institute for Democracy in partnership with the Media Center from Transnistria and the National Institute for Women of Moldova. The contents of this activity are the sole responsibility of HomoDiversus and can in no way be taken to reflect the views of the European Union and the Institute for Democracy