În Chișinău activează timp de 20 de ani Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria” (în continuare RCTV „Memoria”), care oferă servicii medico-sociale complexe victimelor torturii și altor forme de violență interumană, inclusiv victimelor violenţei în familie şi violenţei sexuale. RCTV „Memoria” este o instituție non-comercială, non-profit și activează din proiecte și programe acoperite din granturi și donații. Sprijinul și serviciile necesare sunt oferite atât cetățenilor Republicii Moldova, precum şi refugiaţilor şi solicitanţilor de azil ajunși în țara noastră. Victimele torturii, a tratamentelor inumane și/sau degradante,   precum și victimele violenței în bază de gen (inclusiv violenței în familie),  pot beneficia de asistență medicală, psihologică, socială și juridică, în cadrul programului individual de asistență și reabilitare. 

Odată cu declanșarea crizei sanitare cauzate de pandemie, echipa RCTV „Memoria” a inițiat o trecere la metode noi de lucru, la distanță cu elemente de „telemedicină”. A fost creată o strategie de comunicare cu beneficiarii, în dependență  de posibilitățile lor: telefon, platforme de comunicare, rețele de socializare.  Au fost create grupuri închise pe Facebook, accesibile doar membrilor echipei și beneficiarilor, pentru sprijin și comunicare mai eficientă.

Ludmila Popovici, director executiv, RCTV „Memoria”:

Sursa foto: (Ludmila Popovici): Jurnal de Chişinău

„Ajutăm persoanele să-și reconstruiască viața și s-o continue cu demnitate, învățând să trăiască cu trauma suferităÎ

Dna Popovici, cum este asigurat de RCTV „Memoria” dreptul la reabilitare a victimelor torturii în perioada pandemiei?

„În contextul COVID, putem menționa că a mare parte dintre supraviețuitorii torturii și altor forme de violență sunt vulnerabili la infecție, din cauza factorilor agravați, cum ar fi: boli cronice – neurologice, cardiace, respiratorii, gastrice, endocrinologice etc.,  probleme legate de tulburarea de stres posttraumatic (PTSD) , plus condiții  de viață și de trai precare, cu venituri lunare modeste sau chiar lipsă. Astfel, ei se  confruntă cu multe probleme, cum ar fi:

  1. anxietate crescută, atacuri de panică, depresie, traume suprapuse;
  2. lipsa sau accesul limitat la serviciile medicale;
  3. criză financiară (nevoi de bază, produse alimentare, produse sanitare sau de igienă personală);
  4. izolarea socială; 
  5. lipsa accesului  sau acces limitat la informații  sau la mijloace de comunicare;
  6. probleme zilnice dificile sau urgente, care nu pot fi rezolvate independent de către victimele torturii sau care le afectează sănătatea mentală și fizică în contextul crizei și al situației de urgență.

Astfel, echipa RCTV „Memoria” s-a adaptat la noul context și la nevoile victimelor, cu accent pe căutarea de soluții pentru problemele lor. Până acum am oferit un sprijin complex, cu suport specializat, dar și pachete alimentare și igienice. Dar, este regretabil că până acum 12 dintre beneficiarii noștri au fost infectați cu  COVID, dintre care două beneficiare și-au pierdut viața. Este greu pentru echipa noastră sa facem față la toate aceste probleme și dificultăți, fără un sprijin real din afară. Este regretabil că instituțiile de stat nu au încă un răspuns eficient atât la criza sanitară, cât și la nevoile victimelor. 

Dna Popovici, ce presupune procesul de reabilitare a victimelor torturii? 

„Reabilitarea este un proces și un complex de acțiuni, care sunt orientate la suportul necesar, pentru a ajuta persoana să revină la o stare apropiată de cea  care era până la traumă. Noi ajutăm persoanele să-și reconstruiască viața și s-o continue cu demnitate, învățând să trăiască cu trauma suferită. Pentru un rezultat pozitiv și stabil,  persoana trebuie să beneficieze de un suport complex și de durată, care  să răspundă la toate nevoile și problemele cu care se confruntă. Deoarece trauma afectează  toate aspectele vieții, un program de reabilitare poate fi eficient, doar cu implicarea unei echipe multidisciplinare (psihologi, medici, asistenți sociali şi avocaţi), care să ofere  servicii medicale, sprijin material, psihologic și social.

Care sunt provocările pe care le întâmpină victimele torturii în procesul de reabilitare?  

Trauma extremă schimbă radical viața victimelor torturii și altor forme de violență interumană. Supraviețuitorii întâmpină multe provocări și se confruntă cu o mulțime de efecte post-traumatice. Ei sunt măcinați de suferințe fizice sau mentale, acute sau cronice. Aceste consecințe se agravează sau se amplifică reciproc, în special dacă persoanele se adresează pentru asistență mult mai târziu de la traumă. Din anumite cauze (lipsa de informare, neîncredere, frică, etc.), unele persoane rămân fără de ajutor,  după trauma pe care au suferit-o. Astfel, după o anumită perioadă de timp, persoanele rămân singure în fața problemelor sau cred că acestea  se vor rezolva de la sine. Însă, consecințele psihologice ale traumei, sunt o adevărată provocare pentru aceste persoane. Ele se confruntă cu insomnii sau coșmaruri, cu stări de anxietate, atacuri de panică, depresii. Din păcate, unele persoane încearcă să depășească aceste probleme singure, nu vor să accepte ajutor sau nu au unde să se adreseze. Este foarte important să avem un mesaj clar pentru aceste persoane – ele au dreptul, ele merită și trebuie să fie ajutate. Le fel, ele trebuie să primească acest sprijin necondiționat, cu o abordare profesionistă, sinceră și cu multă empatie. Persoanele trecute prin traume extreme, din multe motive, nu au curaj să solicite ajutor. Există sindromul de evitare, frica de a nu fi înțelese sau a fi judecate de alții. Aceste persoane intră într-un cerc vicios din care scapă cu greu. Dacă este cineva alături de aceste persoane, ca să le înțeleagă și să le ajute, e mai bine. Dacă nu au pe nimeni, se simt singuri, în izolare socială. Supraviețuitorii trebuie încurajați că solicitarea de ajutor, atunci când simți ca ai nevoie, este un act de curaj. Dacă ești copleșit și doborât de probleme, dacă viața ți se pare ca un tunel întunecos, nu merge singur în acest întuneric.   

Ce comportament adoptă de regulă o victimă a torturii sau altor forme de violență, după trauma suferită?

Nu există un anumit comportament pentru o persoană trecută prin trauma extremă, cum ar fi tortura. Răspunsul la traumă este diferit și absolut individual, care  depinde de personalitate, de cercul de suport ale persoanei, depinde de durata traumei și repetivitatea acesteia și mulți alți factori. Cert este că tortura afectează profund toate aspectele vieții. Persoana întâmpină provocări la nivel personal, îi este afectată sănătatea fizică și mentală. De asemenea, îi este afectat aspectul social și cel profesional.

Cât de des victimele torturii se confruntă cu discriminare în procesul de reabilitare și cât de asigurat la noi în țară le este acest drept?

Sursa: European External Action Service / CC BY

Când se adresează la anumite instituții, deseori aceste persoane nici nu pot spune că sunt victime ale torturii, căci, fără dovezi incontestabile, nimeni nu le va crede. De foarte multe ori, dacă nu s-a confirmat prin proces de judecată că persoana este victimă a torturii, instituțiile de stat nici nu iau în considerare aceste persoane ca fiind victime ale torturii și, respectiv, ele nu pot beneficia de serviciile medicale necesare, în mod gratuit, așa cum prevăd instrumentele internaționale. În Moldova, victimele torturii sunt discriminate, în primul rând, de către instituțiile de stat. Statul până acum nu a întreprins niște măsuri concrete, care să răspundă la nevoia de reabilitare a victimelor. La nivel de stat, se  ignoră Convenția ONU împotriva torturii și Comentariul General nr. 3 la art. 14 a Convenției care explică clar cum statul trebuie să contribuie la reabilitarea victimelor torturii. Practic, nevoia lor de reabilitare este ignorată de stat, iar noi ca organizație cu greu găsim surse de finanțare pentru asemenea servicii și asistență directă, care este costisitoare și de durată.

Cum se pot implica rudele sau prietenii persoanei, ca procesul de reabilitare să decurgă mai ușor?

Misiunea lor este foarte importantă, dar persoanele apropiate victimei, de regulă, la fel au nevoie de sprijin. Ele trebuie să învețe cum să facă față provocărilor și cum pot fi de ajutor. În unele cazuri, noi includem în programul de asistență și rudele apropiate ale victimei (rude de gradul I). Acestea trebuie să treacă printr-un proces de adaptare la context, ca să fie capabile să ofere sprijinul necesar. Noi oferim și sesiuni de psiho-educare, ca să înțeleagă că persoana respectivă a trecut printr-o experiență trumatizantă puternică, care a schimbat-o foarte mult. Se întâmplă că și rudele, fiind martori sau trecând prin experiența traumatizantă a unui om apropiat, pot să aibă nevoie de reabilitare, fiindcă au simptome post-traumatice similare cu persoana trecută prin traumă. O persoană din familie sau o rudă apropiată suferă alături de cel care trece nemijlocit prin traumă”.

Republica Moldova marchează anual Ziua Internațională pentru Susținerea Victimelor Torturii la data de 26 iunie. În această zi a intrat în vigoare Convenția ONU împotriva torturii, pe care țara noastră a semnat-o în 1995. În așa fel, Republica Moldova şi-a asumat obligația de a adopta toate măsurile necesare în domeniul prevenirii torturii și a respecta cel puțin patru criterii de bază: de a interzice în totalitate actele de tortură, de a pedepsi torționarii, de a ajuta la reabilitarea victimelor torturii și de a depune efort în instruirea grupurilor profesionale de risc.

Victimele torturii în presă – între stigmă și acceptare

În 2015 a fost realizat „Studiul privind percepțiile și atitudinile față de egalitate în Republica Moldova” pentru a arăta atitudinea populației față de oameni din grupuri vulnerabile și marginalizate din țara noastră.

Acest studiu a scos în evidență faptul că populația Republicii Moldova manifestă un grad sporit de intolerență față de unele grupuri, precum persoanele LGBT, persoanele infectate cu HIV/SIDA, foști deținuți, persoane cu dizabilități mentale și intelectuale, persoane de religie musulmană și persoane de etnice romă. Conform studiului, foștii deținuți sunt percepuți de majoritatea respondenților ca fiind „periculoși”, „agresivi”, „hoți”, „oameni perduți”, iar persoanele cu dizabilități mentale și intelectuale sunt percepute de majoritatea respondenților ca „persoane bolnave psihic”, „nenorociți”, „periculoși” și „cu retard mintal”. Ceea ce înseamnă că acești oameni, dacă vreodată vor ajunge într-un penitenciar sau spital de psihiatrie, se vor afla într-un risc înalt de a deveni victimele torturii. Constatările studiului arată că motivele intoleranțai sporite față de acești oameni apar nu doar din cauza gradului modest de trai al cetățenilor, dar și al nivelului scăzut de încredere în instituțiile statului. În opinia unor participanți din cadrul studiului persistă stereotipul că foști deținuți nu există. Ei se vor întoarce mai devreme sau mai târziu în detenție, pentru că acesta a devenit un mod de viață a lor. Pe de altă parte, conform studiului, un impact important asupra nivelului de percepere a persoanelor față de un grup anumit îl are experiența personală. Marginalizarea unui grup se reduce simțitor în cazul în care respondentul cunoaște personal oameni din acest grup.

Acum vă îndemnăm să vă puneți întrebarea, dacă ați avea o companie proprie, ați lua la muncă un fost deținut, care a trecut prin tortură?

Cum scriem despre victimele torturii, ca să nu dăunăm dublu?

Ana Racu, membra comitetului ONU împotriva torturii

Ana Racu, membra comitetului ONU împotriva torturii: „Pentru a nu fi lezate drepturile persoanelor care au trecut prin tortură, nu se admite traumatizarea lor repetată. Dacă filmul de scurtmetraj va avea ca protagoniști persoane reale, care au trecut prin astfel de experiență, trebuie să fim foarte atenți. Dacă victimele torturii sunt fete sau femei, care au suferit în urma agresiunilor sexuale, nu este recomandat să fie întrebate direct despre modul de săvârșire a violului. Fiecare asemenea destăinurie poate fi foarte traumatizantă pentru persoană. Ea nu trebuie forțată să spună lucurile pe care nu dorește să le dezvăluie. Fiecare persoană trebuie tratată cu respect și demnitate.

E bine dacă în timpul filmărilor/interviului cu persoana care a trecut prin tortură să asiste și un expert (psiholog) sau un consultant (specialist în domeniul prevenirii torturii), care va ajuta la intervievarea persoanei sau va consulta la fiecare etapă pe cei care vor realiza materialul. În urma vizitelor de monitorizare, realizate în cadrul misiunilor internaționale de prevenire a torturii, pe care le-am avut în penitenciarele din alte state, pot spune că e foarte greu să realizezi interviuri individuale cu persoanele care au trecut prin experiența torturii sexuale. Aceste materiale presupun mult timp și efort. În cazul copiilor minori, care au fost abuzați sexual, este aceeși situație. De regulă, ei nu se deschid din prima întâlnire. Și, în general, atunci când facem interviu cu o persoană, trebuie să ținem cont de așa aspecte ca sex, vârstă, naționalitate, religie, dizabilitate, orientare sexuală etc.

Cum să protejăm identitatea persoanei care a trecut prin tortură?

Neapărat ar trebui să existe un acord scris sau cel puțin verbal al persoanei care a trecut prin tortură privind publicarea materialului/interviului, inclusiv și de la rudele acesteia, dacă au fost intervievate. Persoana ar putea solicita în acest act ca identitatea sa să nu fie făcută publică (numele, imaginea, locul de muncă și de trai sau alte informații confidențiale)”.

Dumitru Russu, coordonator de program la Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM)/ Membru al Consiliului pentru Prevenirea Torturii

Dumitru Russu, coordonator de program la Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM)/ Membru al Consiliului pentru Prevenirea Torturii: „Atunci când se face public un material video unde e vizată victima torturii, blurarea persoanei trebuie să fie una efectivă, dacă victima solicită să nu fie identificată. Se întâmplă să fie blurată fața persoanei, dar sunt făcute publice așa informații precum comuna, satul și chiar este filmată poarta omului – date cu caracter personal,după care poate fi ușor identificată persoana. Dacă avem ca scop relatarea istoriei și nu vrem să divulgăm identitatea persoanei, putem folosi în cadru și o poartă străină.

Chiar dacă se va discuta cu o rudă sau un prieten al persoanei care a trecut prin tortură, ultimul cuvânt trebuie să rămână după victimă. Ea trebuie să spună dacă vrea să fie publică o anumită informație (de exemplu, faptul unul viol). Pentru că, de cele mai deseori, rămâne afectată anume persoana în cauză. Subiectul violului poate fi abordat în general, dar fără implicarea nemijlocită a persoanei în cauză”.

Ce sinonime putem utiliza în loc de „victima torturii”?

Ana Racu: „Ca să nu se repete prea des în material termenul de „victimă a torturii”, îl putem înlocui cu așa sinonime ca: partea vătămată în acest dosar, persoana care a avut de suferit în urma torturii, cel care a fost supus represariilor/atacurilor/acțiunilor inumane”.

Dumitru Russu: „Consider important ca Mass-Media să atragă atenția nu la partea cea mai crudă a subiectului, care șochează și sensibilizează opinia publică, dar la partea care deseori rămâne a fi neacoperită de jurnaliști, precum este de exemplu neglijența medicală față de persoana aflată la supravegherea statului.

Dacă în subiect facem interviu cu o persoană dintr-un grup vulnerabil, ca de exemplu persoanele cu dizabilitate de intelect, care au suferit în urma torturii, foarte mult contează să folosim limbajul non-discriminatoriu, care nu va ofensa demnitatea persoanei. Chiar dacă termeni de genul „bolnav” sau „invalid” pot fi păstrate în material din considerente stilistice, pentru a capta publicul și a menține autenticitatea dialogului, totuși, la finele materialului, trebuie să fie clar că un asemenea limbaj este inadmisibil. În caz contrar, în locul impactului pozitiv al reportajului, riscăm să cultivăm în societate discriminarea”.

Mai jos găsiți atașată lista materialelor informative, care pot fi utile pentru abordarea celor mai sensibile subiecte sociale, inclusiv în contextul prevenirii torturii față de grupurile de persoane sub-reprezentate.
Cum scriem corect despre persoanele cu dizabilități
Ghid terminologic pentru Mass-Media în comunicare cu și despre grupurile vulnerabile discriminării
Ghid de stil cu norme etice pentru jurnaliști


This activity is part of the project “Reshaping the anti-torture narrative in Moldova” conducted by HomoDiversus within the framework of the project “Let All of Us Say NO to Torture in Moldova: Civil Society against Torture”. The project “Let All of Us Say NO to Torture in Moldova: Civil Society against Torture” is funded by the European Union and implemented by the Institute for Democracy in partnership with the Media Center from Transnistria and the National Institute for Women of Moldova. The contents of this activity are the sole responsibility of HomoDiversus and can in no way be taken to reflect the views of the European Union and the Institute for Democracy.