Care este primul lucru la care ne gândim, atunci când auzim cuvântul tortură? Probabil, imaginația noastră începe să schițeze scene cu bătăi, strigăte și vărsare de sânge. Cu toate acestea, mulți confundă violența fizică cu tortură.

Ce este tortura?

Tortura reprezintă provocarea intenționată a durerii psihice sau fizice grave sau a suferinței cu acordul autorităților statului pentru un anumit scop. Persoana care comite tortura (torționarul) reprezintă statul. De regulă, tortura este provocată cu consimțământul direct sau tacit din partea persoanei publice (funcționarului). Torționarul poate fi medic, polițist, profesor, lucrător într-un penitenciar sau o instituție psihiatrică. Tortura e folosită din mai multe motive. Fie pentru a se răzbuna pe cineva, pentru a pedepsi o persoană sau a obține informații. Tortura este folosită și ca instrument pentru a crea panică și frică în rândul populației.

Tipuri de tortură

Cele mai frecvente tipuri de tortură fizică sunt bătaia, loviturile puternice asupra unor părți ale corpului, sufocarea, arsurile, violența sexuală, șocurile electrice, expunerea la temperaturi înalte sau joase și altele. Violența fizică este doar o formă a torturii.

Tortura psihologică poate include amenințări, umilință, izolare și deseori are consecințe de lungă durată asupra victimei. Neacordarea asistenței medicale la timp (neglijarea) persoanei aflate la supravegherea statului sau chiar înjosirea ei de personalul instituției sunt la fel forme de tortură. Drept tortură se consideră și administrarea forțată a medicamentelor, fără permisiunea instanțelor de judecată. O altă formă de tortură sunt condițiile de detenție deplorabile (în celulă miroase urât, sunt prea mulți oameni pentru numărul locurilor de dormit) sau dacă persoana este lăsată în penitenciar într-un loc nesigur, unde poate fi sau este deja expusă agresiunii din partea altor persoane.   

Tortura și violența domestică

Violența domestică are legătură directă cu tortura, dacă este neglijată de stat sau măsurile luate de acesta nu sunt suficiente pentru a opri violența. Dacă femeia supusă violenței a sunat la poliție, iar soțul îi aplică o lovitură repetată față de polițist, care tolerează acest lucru și îi sugerează să se împace cu soțul, asta deja e o formă de tortură. Poliția, prin inacțiunea sa, devine părtașul persoanei care a săvârșit violența, iar cel care a atacat a făcut-o cu acordul tăcit al polițistului. Atunci când polițistul vine cu o cercetare la fața locului, el trebuie să întreprindă toate măsurile pentru a proteja victima, care la acel moment nimerește în custodia lui (sub protecție). Dacă nu o face, înseamnă că el încalcă legislaţia și nu a întreprins măsuri suficiente pentru a stopa violența.

Ce ar fi dacă la școală ni s-ar explica ce înseamnă egalitatea de gen, drepturile omului, care este diferența dintre tortură și violență?

Cine poate fi victima torturii?

Victima torturii poate fi orice persoană, indiferent de vârstă și gen. Cu toate acestea, apartenența persoanei la o anumită minoritate (etnică, religiosă sau politică) în anumite condiții poate face persoana ţinta unor violențe autorizate de către stat. De regulă, nu doar victimele torturii sunt unicele care suferă. Familiile şi prietenii lor sunt, de asemenea, foarte afectate.

Crearea mecanismului național de prevenire a torturii compus din membrii societății civile

Consiliul pentru Prevenirea Torturii a fost creat la 25 octombrie 2016 pe lângă Oficiul Avocatului Poporului în calitate de mecanism național de prevenire a torturii. Consiliul este o instituție cheie în scopul prevenirii și protecţiei persoanelor împotriva torturii și altor rele tratamente. Acesta realizează vizite preventive și de monitorizare în locurile de detenție, identifică problemele sistemice și emite recomandări autorităților competente în vederea soluționării lor.

Dumitru Russu, coordonator de program la Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova/ Membru al Consiliului pentru Prevenirea Torturii:  Cele mai vulnerabile categoriile de persoane, care pot fi victime ale torturii, sunt în primul rând persoanele cu dizabilități intelectuale/psihosociale. Mă refer în special la situația din spitalele de psihiatrie și centre de plasament temporar a persoanelor cu dizabilități. Situația persoanelor date nu este cea mai bună, dacă ele ajung și în penitenciar. În majoritatea penitenciarelor există așa categorie de oameni ca „umiliții” (clasa inferioară din penitenciar) care beneficiază de foarte puține drepturi. Condițiile lor de trai sunt inferioare persoanelor care se află în detenție și asta are legătură directă cu tortura. Minorii la fel intră în categoria persoanelor vulnerabile, mai ales dacă ajung în penitenciar. La fel, și persoanele din comunitatea LGBT. Cu regret, uităm că scopul penitenciarului nu este pedepsirea pentru fapta săvârșită. Persoana ajunge acolo pentru că la acel moment reprezintă pericol pentru alte persoane. Dreptul penal vorbește despre faptul că persoana trebuie să fie reintegrată în societate ca membru cu drepturi depline

Care sunt cauzele fenomenului?

Supraveghetorii lucrează de regulă cu persoane care au un grad sporit de violență (în penitenciare) sau persoane cu care e destul de greu de lucrat (din spitale de psihiatrie). Cu timpul, asta duce la arderea profesională a acestor oameni, care ajung la rândul său să aibă un comportament agresiv. O altă cauză a fenomenului este nivelul scăzut de educație și pregătirea profesională insuficientă a cadrelor, care trebuie să cunoască acțiunile pe care nu le pot întreprinde. Un alt motiv al unui asemenea comportament este lipsa cunoștinței privind ce înseamnă tortura și convingerea supraveghetorilor că nu vor fi pedepsiți. Un alt motiv este numărul personalului sub limita necesarului. În penitenciarele din Moldova au existat situații când la 800 de deținuți pe timp de noapte au rămas 4 supraveghetori. În instituții psihiatrice, de exemplu, rămân pe timp de noapte 2 persoane la 40 persoane cu dizabilități mintale, care necesită suport pentru a fi îngrijite. Ce fel de îngrijire poți să-i acorzi acestor persoane, fără să ai suficient timp?”.

Conform „Raportului privind Condițiile de detenție preventivă din Izolatoarele Inspectoratelor de Poliție ale RM din 2013, problemele comune din toate izolatoarele de detenţie preventivă şi penitenciare sunt igiena proastă, accesul restrîns la servicii medicale şi lipsa de medicamente, de asemenea riscul de
contaminare cu tuberculoză şi alte maladii. Datele Raportului constată 62 de cazuri pentru care Republica Moldova a fost condamnată pentru violarea art. 3 al CEDO (Curtea Europeană pentru Drepturile Omului) din care 27 de cazuri de aplicare a torturii și 23 de cazuri de condiții inadecvate de detenție. 

Cum putem preveni acest fenomen?

Dumitru Russu:  Tortura o putem preveni prin acces la medic și avocat. Medicul ar putea fi unul din actorii de bază care ar descoperi primele semne a unui tratament inuman. Dacă persoana nu poate contacta un avocat sau o rudă, atunci când are nevoie de ajutor, este deja o problemă. La fel, ca și îngrădirea accesului la telefon sau corespondență. Scrisoarea către Procuratură sau Ombudsman nu trebuie să treacă controlul administrației penitenciarului, căci persoana poate dorește să declare un act de tortură. Soluția în acest caz ar fi ca scrisoarea să aibă un aviz recomandat direct.  

Care sunt consecințele torturii asupra vieții umane?

Actele de tortură influențează negativ în primul rând personalitatea omului. El pierde încrederea în sine și are stări depresive. Dacă aceste stări nu sunt prevenite din timp sau reduse, ele pot avea un caracter distructiv asupra persoanei, ducând chiar la suicid.

O altă latură a acestui aspect este pierderea credibilității persoanei față de reprezentantul statului. Victima torturii va evita să se adreseze autorităților pentru suport sau intervenție și va încerca să soluționeaze problema cu forțele proprii.

Ce poate face fiecare dintre noi, dacă a fost martorul torturii?

Dacă nu putem opri acțiunile persoanei care săvârșește tortura, suntem obligați să sesizăm autoritățile corespunzătoare. Dacă fapta deja a fost săvârșită, este extrem de important să anunțăm despre aceasta Procuratura Generală. Acțiunile violente trebuie să fie descurajate, iar făptașul torturii trebuie să înțeleagă că orice infracțiune săvârșită duce la tragerea răspunderii. Putem anunța și organizațiile societății civile care sunt antrenate în combaterea fenomenului torturii.  

Ana Racu, membra comitetului ONU împotriva torturii: Problema torturii în Republica Moldova există și rămâne a fi în continuare una stringentă. Dovadă sunt zecile de cazuri pe care Republica Moldova le-a pornit la CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului), rapoartele organizațiilor internaționale, care monitorizează locurile de detenție. Dovadă sunt rapoartele mecanismului național de prevenire a torturii și a Ombudsmanului, care indică foarte clar că condițiile din locurile de detenție, inclusiv din spitalele psihiatrice, nu sunt conforme standardelor. Țara noastră este restanțieră la toate capitolele ce țin de: prevenire, identificare, documentare, investigare și sancționare a cazurilor de tortură și reabilitare a victimelor. În ultimele 10 ani am excelat doar la capitolul prevenire”.

Tortura nu poate fi justificată

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante” – așa sună articolul 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Interzicerea torturii și altor pedepse crude este unul din cele mai scurte articole, căci evocă un drept absolut și nici o circumstanță, chiar și războiul, nu poate justifica tortura.

This activity is part of the project “Reshaping the anti-torture narrative in Moldova” conducted by HomoDiversus within the framework of the project “Let All of Us Say NO to Torture in Moldova: Civil Society against Torture”. The project “Let All of Us Say NO to Torture in Moldova: Civil Society against Torture” is funded by the European Union and implemented by the Institute for Democracy in partnership with the Media Center from Transnistria and the National Institute for Women of Moldova. The contents of this activity are the sole responsibility of HomoDiversus and can in no way be taken to reflect the views of the European Union and the Institute for Democracy

This activity is part of the project “Reshaping the anti-torture narrative in Moldova” conducted by HomoDiversus within the framework of the project “Let All of Us Say NO to Torture in Moldova: Civil Society against Torture”. The project “Let All of Us Say NO to Torture in Moldova: Civil Society against Torture” is funded by the European Union and implemented by the Institute for Democracy in partnership with the Media Center from Transnistria and the National Institute for Women of Moldova. The contents of this activity are the sole responsibility of HomoDiversus and can in no way be taken to reflect the views of the European Union and the Institute for Democracy