Biroul Permanent al Parlamentului a aprobat la data de 13 aprilie, modificarea și completarea unor hotărâri, privind accesul, ordinea și securitatea în parlament și acreditarea reprezentanților mass-media, răspunzând astfel solicitărilor îndelungate ale societății civile și jurnaliștilor acreditați de a avea acces liber în sala de ședințe a legislativului.
După mai multe întruniri dintre reprezentanţii Parlamentului și un grup de lucru ce a reprezentat interesele mass-mediei a fost luată o decizie finala care prevede că operatorii şi fotoreporterii, vor avea acces în sala de şedinţe a Parlamentului ca să ia propriile imagini. Totuși, fiecare post de televiziune va trebui să scrie o cerere la începutul sesiunii pentru a anunţa intenţia de a avea propriul cameraman la şedinţele plenare, relatează http://www.zdg.md/stiri.
Astfel, din data de 14 aprilie 2016 cameramanii vor avea acces în sala de ședințe a Parlamentului, astfel aceștia vor putea ocupa locurile în cele două balcoane, spațiul special rezervat pentru presă, informează http://media-azi.md/ro/stiri.
„Operatorii vor semna un cod de bună conduită, iar serviciul de presă al Parlamentului va monitoriza situația în așa fel încât schimbul dintre operatori să aibă loc în pauze”, a explicat Nadin Gogu, directoarea executivă a Centrului pentru Jurnalism Independent.
Această realizare vine în urma Campaniei „Vrem acces în Parlament” inițiată în 2014 de către Centrul pentru Jurnalism Independent. Jurnaliștii au organizat proteste în fața sediului parlamentului, în zilele când aveau loc ședințele în plen ale deputaților, de fiecare dată instalând gardul ”Țarcul presei”, un simbol al limitării accesului la informație, care a însoțit toate manifestațiile de protest din cadrul Campaniei.
Menționăm că în conformitatea cu Legea Presei din 26 octombrie 1994 în Republica Moldova libertatea presei constituie un drept fundamental, consfinţit de Constituţie. Statul garantează tuturor persoanelor dreptul la exprimarea liberă a opiniilor şi ideilor. Dreptul la libertatea de exprimare este garantat și de normele internaționale. Curtea Europeană a subliniat, importanţa libertăţii de exprimare, aceasta fiind fundamentul esenţial al unei societăţi democratice şi una din condiţiile primordiale ale progresului.
Cu toate acestea, potrivit unui clasament realizat în anul 2015 de Organizația Jurnaliștii fără frontiere, care arată nivelul de libertate a presei în lume, Moldova se poziţionează pe locul 72 în topul celor 180 de ţări participante la studiu. Republica Moldova a coborât cu 16 poziţii în clasamentul Indicelui Libertăţii Presei, înregistrând cel mai slab scor privind libertatea presei din ultimii cinci ani.
Surse: http://www.zdg.md/stiri.
Leave A Comment