Timidă, cu probleme locomotorii, dar cu o mare dorinţă de a-şi găsi un loc de muncă –  aşa am cunoscut-o pe Elena Scripcari, o tânără de 26 de ani din Ungheni.
Medicii au diagnosticat-o cu paralizie cerebrală infantilă nativă. Până la vârsta de zece ani a fost dependentă de scaunul cu rotile. În urma celor opt intervenţii chirurgicale,  acum se deplasează singură. Ce-i drept, picioarele n-o ascultă, însă mâinile îi sunt perfect sănătoase şi astfel, ar putea îndeplini anumite munci, stând  pe scaun.
”Nu vreau să fiu o povară pentru mama, să trăiesc din pensia de invaliditate de 560 lei, care nu-mi ajunge pentru trai. Acesta este motivul că îmi doresc un loc de muncă”.
A bătut la multe uşi, a încercat să se angajeze, dar fără vreun rezultat.
În pofida faptului că, după absolvirea gimnaziului, Elena a urmat un curs de studiere a calculatorului, nu  a fost angajată în acest domeniu. ”Acum toţi cunosc calculatorul, iar profesia mea nu este solicitată”, spune Elena.
Dacă nu i-a reuşit să se angajeze în calitate de operator de calculator, Elena a decis să-şi încerce norocul la o întreprindere din Ungheni, care se ocupă de cusutul huselor pentru automobile. A fost refuzată de două ori. .
”Prima dată am mers la întreprindere acum câţiva ani. Mi s-a spus să mai aştept, până vor avea nevoie de noi angajaţi. Mi-au promis că îmi vor telefona. Nu mi-au mai telefonat. A doua încercare am făcut-o anul trecut. Iniţial, m-au supus unui test.  În  spatele meu,  doamnele care mă urmăreau vorbeau cu glas tare că nu voi face faţă şi n-am nicio şansă să fiu angajată. Emoţionată, am picat testul”, povesteşte Elena.
De fapt, ea crede că acea testare a fost doar un pretext ca să nu fie angajată. ”În ziua de azi, oamenii sănătoşi îşi găsesc cu greu de lucru. Dar mite  eu”, continuă Elena, afirmând că s-a ciocnit cu asemenea situaţii şi în alte locuri.
Descurajată, şi-a pierdut încrederea în forţele proprii. Unde şi cum să-şi apere drepturile, la ce uşi să mai bată?!

Angajatorii se eschivează de la răspuns  
Am încercat să obţinem o explicaţie de la conducerea întreprinderii de croitorie. Directorul nu a fost de găsit. Ceilalţi s-au eschivat la un răspuns în lipsa şefului. Mai mult, ne-au spus că întreprinderea e cu capital străin, că au un regulament intern foarte strict, care nu permite nici un fel de declaraţii publice fără acordul antreprenorilor din străinătate. Ni s-a promis că ulterior vom primi o explicaţie, pe care nu am  mai primit-o.

Care este opinia Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AOFM)?
”Cu părere de rău, angajarea în câmpul muncii a persoanelor cu necesităţi speciale reprezintă o problemă complexă, care persistă de mulţi ani”,  afirmă Svetlana Cateli, specialist superior în cadrul AOFM Ungheni.  ”Pentru că, pe de o parte, aceste persoane, în majoritatea cazurilor, nu au o specialitate. Pe de altă parte, angajatorii nu se grăbesc să le ofere locuri de muncă”.  
Potrivit legii cu privire la incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi, care prevede că în orice întreprindere sau instituţie,  cu cel puţin 20 de angajaţi,  5 la sută  din numărul total al salariaţilor să revină persoanelor cu dizabilităţi. În realitate, această cotă se respectă foarte rar.
În prezent, la AOFM Ungheni sunt înregistrate 14 persoane cu dizabilități. ”Ne-am dori foarte mult să le putem ajuta să-şi găsească un loc de muncă, dar… cu părere de rău, majoritatea angajatorilor nu declară ofertele de muncă pentru astfel de persoane”, a mai spus Svetlana Cateli.

Părerea expertului
Dumitru Rusu, expert la Coaliţia Nediscriminare:
”Cazul acestei tinere reprezintă, indiscutabil, o formă de discriminare. Aş recomanda persoanelor cu situaţii similare să întreprindă anumite acţiuni pentru a fixa aceste cazuri de discriminare. De exemplu, cererea de angajare trebuie să fie în formă scrisă, iar persoana să solicite un răspuns de la angajator tot în formă scrisă, în care să fie indicat motivul refuzului de angajare. Dacă persoana este invitată la interviu, ar fi bine să ia un dictafon, pentru a înregistra discuţia cu angajatorul. Toate acestea ar putea servi ulterior drept probe esenţiale în constatarea actului discriminării, în baza cărora angajatorul ar putea fi tras la răspundere administrativă.  Astfel, persoanele ce nu respectă legea vor fi sancţionate, vom putea obţine o schimbare a mentalităţii ce persistă în societate”.

Notă

Cazul Elenei Scripcari poate fi analizat ca un act de discriminare după criteriul de dizabilitate, criteriu protejat de Legea nr.121, ”Cu privire la asigurarea egalităţii” din 25.05.2012. Interzicerea discriminării în câmpul muncii este reglementată în articolul 7 al acestei legi.

Dacă simţiţi că aţi fost discriminat sau drepturile dvs. au fost lezate, adresaţi-vă la specialiştii Consiliului pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii (0-8003-3388/egalitate.md) sau în Coaliţia Nediscriminare (0-8003-8003/nediscriminare.md), unde garantat şi absolut gratuit veţi primi ajutor informativ din partea experţilor. Numai împreună vom putea schimba viitorul. Nu ezitaţi să vă cunoaşteţi şi să vă apăraţi drepturile care vă aparţin!

Ina Landa

UNGHENI | În fotografie: Elena Scripcari
Foto: Ina Landa

Acest material apare în cadrul Proiectului „Integrarea abordării bazate pe drepturile omului în mass-media prin intermediul metodei storytelling, cu participarea persoanelor supuse discriminării din regiunea transnistreană și UTA Gagauz-Yeri”, implementat de Centrul Media din Tiraspol, cu susţinerea  financiară a Fundaţiei Soros-Moldova/Programul Egalitate şi Participare Civică. Opiniile expuse în articol aparţin autorului şi nu reflecta neapărat poziţia Fundaţiei.

http://mediacenter.md/publikacii/1020-un-loc-de-munc-pentru-persoane-cu-dizabiliti-un-drum-anevoios-i-fr-succes.html

http://www.expresul.com/2016/04/25/un-loc-de-munca-pentru-persoane-cu-dizabilitati-un-drum-anevoios-si-fara-succes/